1. Stiintele medicale: Alopatie sau Bioterapie
In ultimul deceniu am constatat aparitia uneia dintre cele mai mari controverse in ceea ce priveste standardizarea, clasificarea si eficienta terapiilor medicale. Pe de o parte se afla curentul contemporan traditionalist al medicilor alopati si al terapiilor cu produse medicale de sinteza, in antiteza doctrinara cu ceea ce s-a numit pana acum medicina alternativa ce cuprinde tot ceea ce inseamna naturopatie, bioterapie, homeopatie si alte terapii complementare.
Dintr-un punct de vedere personal consider ca nici una dintre extreme nu trebuie imbratisata de o maniera ortodoxa astfel ca, avantul recomandarilor nonalopate a luat amploare tocmai dintr-o viziune progresista si uneori avangardista a terapeutilor alopati care cautau alternativa in situatii care pareau fara iesire. Aceste cautari care si-au gasit si raspunsuri neconventionale converg in ceea ce multa lume numeste medicina alternativa.
intrebarea care se ridica este in cat timp eticheta de ”alternativa” se va schimba si va ridica aceasta ramura medicala cel putin la acelasi rang cu cea a chimiosintezei, si daca nu cumva chiar alopatia va ajunge in viitor a se numi ”alternativa”.
2. Fototerapia cu LASER
In cadrul terapiilor neconventionale fototerapia isi are locul ei bine stabilit, ramura in care se distinge fara tagada utilizarea laserului. Aceasta amplificare stimulata a fotonilor se imparte sumar in utilizarea chirurgicala, spectaculoasa, a laserbisturiului si terapia cu radiatia laser de mica intensitate (Low Level Laser Therapy – LLLT).
Grupul de lasere ale caror putere si modalitate de emisie nu ating niveluri distructive asupra tesuturilor vii sunt laserele atermice sau soft-lasere. Dupa absorbtia acestui tip de radiatie, la suprafata pielii se produc o serie de efecte biochimice si bioenergetice care duc, in principal, la stimularea microcirculatiei si a troficitatii locale. Mai buna irigare superficiala precum si interactiunea acestei radiatii laser cu terminatiile nervoase influenteaza si moduleaza transmiterea stimulilor nociceptivi din periferie.
Efectele obtinute depind de tipul structurii celulare iradiate si imbraca forme variate: efecte analgezice, efecte antiinflamatorii, epitelizari rapide, accelerarea formarii calusului osos etc. La nivelul celulelor si tesuturilor, aceste efecte sunt datorate modificarilor potentialului de repaus al membranelor, imbunatatirii sistemului trofic si metabolismului celular, accelerarii sintezei colagenului, imbunatatirii activitatii osteoblastelor, vasodilatarii etc. in afara de actiunea primara asupra ciclului metabolic al mitocondriilor, sunt provocate si alte mecanisme elementare de stimulare si regenerare celulara, precum : cresterea sintezei ADP/ATP pana la 400%, ameliorarea respiratiei celulare prin cresterea citocromoxidazelor, stimularea formarii de anticorpi, a actiunii antibacteriene, inhibarea inflamatiei, activarea celulelor imunocompetente, efecte antalgice prin modificarea pragului nociceptorilor si reducerea transudatiei plagilor, amplificarea neovascularizatiei si cresterea stabilitatii tesuturilor.
Bolile ce pot beneficia de terapia laserelor atermice pot fi impartite in doua clase principale: boli ce necesita o biostimulare regenerativa: plagile, aftele, herpesul, osteitele, inflamatiile acute si cronice si in al doilea rand boli ce au nevoie de o neurostimulare, categorie ce rezida in laser – acupunctura: algii, distrofii, spasme musculare etc.
La nivelul epiteliilor de acoperire radiatia de intensitate joasa interactioneaza cu celulele producand o fotostimulare atat la nivelul subcelular, al organitelor celulare, cat si la nivel celular, intercelular si tisular. La nivelul organitelor celulare are cea mai mare influenta asupra celor implicate direct in energetica celulara, adica asupra mitocondriilor si citocromilor. Indiferent de nivelul biologic la care ne referim ca tinta terapeutica, trebuie amintit faptul ca sub influenta radiatiei laser se produce o intensificare bioenergetica datorata fotonilor si a energiei amplificate si stimulate a acestora.
Cel mai important lucru ce trebuie stabilit in fototerapia cu laser este doza administrata, doza ce trebuie sa tina cont de foarte multi factori, atat legati de tesutul tinta cat si influentati de caracteristicile aparatului de emisie a raditiei. Dintre acestia enumeram consistenta, densitatea, tipul histologic al mediilor care trebuie traversate de radiatia laser si al mediului tinta, tipul fasciculului de laser (mono sau polifasciculat), spectrul luminos in care lucreaza aparatul ce emite radiatia, tipul radiatiei (continua sau pulsatila). De asemenea, foarte important in stabilirea protocolului terapeutic sunt unitatile fizice cu care lucreaza medicul terapeut, fie ca ele sunt jouli, wati sau herti.
in partea aplicata a articolului voi prezenta interactiunea radiatiei laser cu tesuturile moi ale pernutelor cainilor si a celor subadiacente.
3. Studiul de caz
In data de 16 iunie 2010 s-a prezentat la clinica pacientul Flaps, un metis de Cocker cu Caniche, mascul, in varsta de 4 ani, cu o plaga atona la nivelul pernutei principale a membrului anterior drept. De fapt nu mai exista absolut deloc tesut specific si intreaga zona era o plaga sangeranda, fara tendinta de cicatrizare, intretinuta permanent de comportamentul cainelui si de continua alergare a acestuia pe o suprafata sclivisita din curtea unde traieste. Din nefericire nu am avut inspiratia de a-i face o poza in prima zi de incepere a terapiei, insa pe toate cele 4 poze ulterioare se poate observa lesne suprafata pe care se intindea initial rana.
Problema a aparut in 2007 printr-o taietura neobservata probabil la nivelul pernutei degetului excentric. Evolutia ulterioara a determinat amputatia totala a falangelor II si III ale respectivului deget impreuna cu pernuta respectiva in anul 2008, asa cum se poate observa cel mai usor in poza efectuata in 06.07.2010. Datorita amputatiei si a comportamentului cainelui care este foarte agitat si alearga in permanenta pe ciment, pernuta centrala a inceput sa se erodeze astfel ca in iarna anului 2008 a aparut prima zona ulcerata a pernutei, zona ce se poate vedea lesne si in poze, indicata de sageata de culoare alba. in primavara anului 2009 pernuta era distrusa complet incepandu-se primele eforturi terapeutice. Rana s-a vindecat in 4 luni cu Advantan, piciorul fiind in permanenta bandajat si cainele purtand un guler de protectie. Dupa vindecare piciorul a fost lasat liber de bandaj, reaparand imediat ulceratia marcata in poze cu sageata alba, urmata fiind in cateva luni de distrugerea totala a tesutului cicatricial. in data de 16.06.2010 s-a inceput protocolul terapeutic cu laser al solutiei de continuitate.
Pentru terapie s-a utilizat un aparat tip LLLT (Low Level Laser Therapy) cu diode laser cu emisie in domeniul rosu (650 – 670 nm) al spectrului luminos. S-a mai folosit deasemenea o sonda cu 7 fascicule laser convergente la aproximativ 30 cm de sonda, de cate 5 mW fiecare, in total insumand 35 mW. Radiatia utilizata are un mod pulsatil.
Protocolul terapeutic stabilit si dozele de iradiere aplicate au fost astfel: primele 7 sedinte au fost efectuate zilnic consecutiv (intre 16.06 si 22.06), utilizandu-se o frecventa de 9 Hz timp de 5 minute. La a doua sedinta rana avea dimensiunile de 4: 3 cm, asa cum se poate vedea in fiecare poza, limitele initiale ale plagii fiind marginite grafic de sagetile de culoare verde, in timp ce la a saptea sedinta plaga avea dimensiunile de 3: 2 cm. Dupa primele 7 sedinte au urmat inca 5 dar cu o zi de pauza intre sedinte ( pe 24, 26, 28, 30 iunie si 02 iulie), aparatul fiind setat la 7.5 Hz, o sedinta durand tot 5 minute. in data de 26.06 dimensiunile plagii erau de 2: 2 cm, pe 30.06 erau de 2: 1.5 cm iar in data de 06.07 erau de 1.5: 0.5 cm.
Din data de 02.07 s-au mai stabilit cateva sedinte de terapie cu laser dar la distanta de 3 zile intre sedinte, aparatul fiind setat la 5 Hz frecventa timp de 5 minute.
In tot timpul terapiei piciorul a fost tinut bandajat.
Exemplele grafice au fost facute in datele de 26.06, 28.06, 30.06 si 06.07, cerandu-mi scuze pentru calitatea pozelor din datele de 28 si 30 iunie. Sagetile verzi precizeaza limitele initiale, din data de 16.06 ale leziunii iar marcajele rosii indica marginile plagii din momentul in care a fost efectuata fiecare poza.
Se pot observa in evolutia grafica si cronologica progresele efectuate, reducerea semnificativa a dimensiunilor plagii (comparati imaginea din 26.06 cu cea din 06.07), aspectul cicatricii rezultate la periferia leziunii, rapida vindecare a ulceratiei marcate cu sageata alba precum si troficizarea si dinamizarea plagii asa cum a fost exemplificat intre marcajele de culoare albastra.
Bibliografie selectiva :
1. Bartels, Kenneth E. – ”Lasers in veterinary medicine – where have we been, and where are we going?” – Vet Clin Small Anim 32, 2002, p. 495-515
2. Ionescu, Paul – ”Lasere. Aspecte biomedicale in medicina veterinara” – Ed. Tehnica, Bucuresti, 1999
3. Peavy , George M. – ” Lasers and laser-tissue interaction” – Vet Clin Small Anim 32, 2002, p. 517-534